Nu pot sa gandesc, sa simt, nu pot sa fac nimic. Azi parca este un dead end, de fapt de la un timp incoace. Nimic nu imi mai iese si parca ma afund si mai tare in prapastia de pe marginea careia am cazut. E un drum abrupt, mai exista obstacole care ma opresc din cadere, dar tot in cadere sunt. Astept dezinvolta sa ajung la destinatie si sa aflu deznodamantul… deloc spectaculos de altfel. Asta e de prevazut. E intunecat, lipsit de entuziasm, dar exista o pata de lumina.

Trebuie sa creez un text genial, dar nu sunt nici geniala, nici nu pot percepe spiritul. Ma plang prea mult. Si nu imi place. Dar asa cred ca sunt eu.

Vreau sa mi se intample ceva special, deosebit si palpitant, dar cred ca inca nu a sosit momentul. Mai am rabdare. Calm si rabdare am din plin, altele nu ma caracterizeaza. Ghinion, cica nu le poti avea pe toate. So… sa ne multumim cu ce avem si sa visam la ce vom putea avea.