Am imbatranit?
Ajungem intr-un punct din care totul devine indiferenta si mai mult ambitie. Nu mai exista regrete, lucruri frumoase sau extraordinare, ci necesare. Nu mai gandim ca pentru a trai avem nevoie de un suport ci de noi. Nu mai este vorba despre a dezvolta un proiect in echipa, ci pe cont propriu. Este ceea ce se cheama egoism, ambitie si de ce nu dedicare.
Ne mai fulgera amintirile din cand in cand. Ni se scurge o lacrima si ne doare profund sufletul. Dar trece repede dupa ce ne gandim rational. Incepem sa ne dorim lucruri pe care chiar le putem realiza pe cont propriu. Trecutul ne tine in viata daca a fost frumos, prezentul il traim, dar viitorul este cel care ne motiveaza. Se cheama asta ca am imbatranit?
posted by kopinaki @ 6:06 p.m.
3 comments
3 Comments:
...junior, never old ;)
;-)
Fiecare clipa trece si lasa o urma asupra noastra. Pana la urma e de dorit sa putem spune mereu ca traim - nu doar ca am facut umbra pamantului.
Fiecare experienta ne modeleaza. La fel, fiecare persoana, gand, mediul s.a.m.d. Poate ca uneori ne schimbam in bine, poate ca alteori ne lasam coplesiti si de durere si de tristete si de altele si asa sufletul se mai inconjoara de un zid.
Poate ca e mecanismul nostru de a ne apara.
Unii nu pot niciodata sa devina mai... nesimtiti. Si-ar dori-o. Le-ar fi si lor mai bine. Altii insa.. sunt asa in sine. Si nici ei nu se schimba. Unii sunt egoisti in sine - de cand sunt mici - altii nu.
Asa ca, kopinaki draga, da, biologic imbatranim in fiecare clipa. Sufletul imbatraneste atat cat il lasam. Dar nu cred ca cineva se poate schimba radical. Cred insa ca avem momente - determinate de trairi. Cred ca poti fii batran la 20 de ani si tanar la 60. Cred ca depinde de alegerea pe care o facem. E poate intr-adevar mai usor sa ne mai lasam coplesiti de durere, sa ne inchidem in loc sa ridicam fruntea, sa mergem mai departe cu zambetul pe buze.
Si da, clipa in care constati ca nu prea mai ai motive de bucurie.... doare.
Dar trebuie mereu sa iti faci rost de altele - imi spuneai tu odata...
si cred ca pana la urma totul mai depinde si de oamenii din jur. Daca iti sunt prieteni adevarati - vor fi alaturi si la bine si la greu. Daca nu - dupa cum stii de la mine - nici la rau... dar nici la bine.
Eh si iata cum scriu eu intr-un comentariu mai mult decat tu in tot postul....
Trimiteți un comentariu
<< Home