Aivea

Ziua sta sa apara, e in zori si eu te caut cu ochii minti pe stradute inguste, pavate cu piatra si vopsite cu var alb. Ma uit la case, au acoperisuri albastre si geamuri mici cu glastre in care trandafirii sunt inca infloriti. Albi, rosii si mai ales galbeni. Sunt mici si pricajiti. Ca si sufletul meu care e speriat ca nu te regaseste decat in lucruri marunte.

Merg de nebuna pe stradute, la stanga, la dreapta, ma pierd in orasul vechi si imi inchipui cum zeii au urmarit fiecare miscare odata. Ma asez pe un prag… o pisica se alinta de piciorul meu. Crezi ca asa a facut si cu Socrate odata de demult? Nu am de unde sa stiu..poate…

Umezeala imi patrunde prin bluza de matase vernil… iar vantul imi sopteste sa imi intorc capul.. zaresc niste ochi caprui care ma privesc insistent cu jind si regret… dar nu sunt acolo de fapt.. nu e decat o proiectie a unei dorinte ce e departe de a se materializa…

Inchid ochii si aud susurul apei, simt niste buze catifelate pe ceafa care vor sa ma incalzeasca si o imbratisare aivea. Imi pun capul pe umeri si ma sarut cu necunoscutul dupa care ca teleghidata imi indrept pasii spre casa. E dimineata si trebuie sa dorm pentru a avea putere sa visez din nou…