Pot oare alege?!?

Anticii spuneau ca fiecare individ are un liber arbitru, acea posibilitate de a face alegeri – bune sau rele.

Zilele trecute ma gaseam in postura multiplelor alegeri. In viata avem atatea oportunitati – pe care nu le vedem, nu suntem constienti. Ignoram ceea ce ne face bine si ne afundam in lucruri destul de vagi, care nu ne aduc satisfactie pe cat am vrea.

Am ales sa gandesc posibilitati. Nu foarte fericite, dar macar vor fi ale mele, ma vor definii – nu stiu daca este cu un i sau cu 2 :-D.

Ascult de o saptamana radio din Grecia – scriu pentru clienti din toata lumea si din domenii atat de diferite - stau la birou cu castile pe urechi si gandesc. Gandesc posibilitati si alegeri. Si ma inspira muzica ;-) - ma face sa zambesc, sa imi dea lacrimiile, sa ma ridic si sa pelc departe, ma face sa stau si sa lupt in continurae – cred ca de fapt imi da posibilitatea sa aleg.

PS. Vreau sa ma urc pe motocicleta si sa merg cu 234 km/h pe drumuri inedite – vreau ca vantul sa se joace cu parul meu si eu sa infrunt drumul cu darjism. Dar mai intai de astea trebuie sa imi iau motor si sa invat sa conduc – nu sa stau in spate. Dar poate vine vreun print si ma duce la o plimbare....

Cat costa fericirea?

O intrebare fara raspuns. Sau nu.. de fapt exista raspuns numai ca materializarea acestuia nu se face cantitativ, ci calitativ.

Un zambet, o vorba buna, un mesaj, un telefon... un gand, o floare, un simplu cuvant. Iata unitati de masura pentru fericire. As putea sa ma gandesc si la intensitate. Intensitatea sarutului, a stangerii de mana, a privirii sau a imbratisarii ...

Sunt din nou fericita, nu va spun “pretul” ca nu ar fi fair. Fiecare lucru are pretul lui. Eu am realizat mai tarziu, dar si asta e bine, nu?

Va pup cu drag,
mimoshikitoka (Corina in japoneza)

Nu pot sa gandesc, sa simt, nu pot sa fac nimic. Azi parca este un dead end, de fapt de la un timp incoace. Nimic nu imi mai iese si parca ma afund si mai tare in prapastia de pe marginea careia am cazut. E un drum abrupt, mai exista obstacole care ma opresc din cadere, dar tot in cadere sunt. Astept dezinvolta sa ajung la destinatie si sa aflu deznodamantul… deloc spectaculos de altfel. Asta e de prevazut. E intunecat, lipsit de entuziasm, dar exista o pata de lumina.

Trebuie sa creez un text genial, dar nu sunt nici geniala, nici nu pot percepe spiritul. Ma plang prea mult. Si nu imi place. Dar asa cred ca sunt eu.

Vreau sa mi se intample ceva special, deosebit si palpitant, dar cred ca inca nu a sosit momentul. Mai am rabdare. Calm si rabdare am din plin, altele nu ma caracterizeaza. Ghinion, cica nu le poti avea pe toate. So… sa ne multumim cu ce avem si sa visam la ce vom putea avea.